Există un moment, dimineața, pe care nu-l negociezi cu nimeni. Ieși din pat pe jumătate adormită, mergi direct la cafetieră și abia după prima gură începi să funcționezi ca un om. Ei bine, se pare că gestul ăsta pe care-l faci pe pilot automat i-ar putea face bine, de fapt, creierului tău.
Asta reiese dintr-un studiu nou al cercetătorilor de la Harvard, care au găsit o legătură între câteva cești de cafea sau ceai pe zi și o minte mai limpede în timp. Atenție, ca să fim corecte: nu înseamnă că trebuie să te apuci de cafea dacă nu bei și, cu atât mai puțin, că acesta ar fi singurul lucru pe care ar trebui să-l faci pentru creierul tău. Dar dacă îți place deja gustul de cafea, poți continua cu conștiința împăcată.
Hai să vedem ce spune studiul, mai exact, ce vor neurologii și o nutriționistă să reții.
Ce a descoperit studiul, de fapt
Cercetarea, publicată în JAMA, a analizat datele a 131.821 de persoane din două baze de date medicale, urmărite pe termen lung. Participanții au oferit informații despre ce mâncau și ce beau, iar cercetătorii i-au urmărit starea de sănătate până la vârsta de 43 de ani.
În tot acest timp, 11.033 de oameni au dezvoltat demență. Însă cei care consumau mai multă cofeină aveau un risc cu 18% mai mic de demență decât cei care consumau puțină sau deloc. Un lucru important, ca să nu ne entuziasmăm prea tare: e o asociere, nu o dovadă clară că una o cauzează pe cealaltă.
Cele mai mari diferențe s-au văzut la oamenii care beau două-trei cești de cafea cu cofeină sau unu-două ceaiuri pe zi. Cei cu cafea aveau și un declin cognitiv mai lent (7,8% față de 9,5%) și se descurcau mai bine la testele de funcție cognitivă. La ceai, rezultatele au fost asemănătoare, dar cafeaua decofeinizată n-a adus aceleași beneficii, ceea ce sugerează că vedeta poveștii este chiar cofeina.

De ce ar ajuta cofeina creierul
Nu se știe cu exactitate, dar există câteva teorii.
„Cofeina este un psihostimulent care are efecte directe asupra chimiei creierului și asupra sistemului vascular”, spune Agenor Limon, profesor de neurologie și director al unui centru dedicat bolilor neurodegenerative din cadrul University of Texas Medical Branch. Îmbunătățește temporar comunicarea dintre neuroni și fluxul de sânge către creier, ceea ce ajută memoria, atenția și performanța mentală. E posibil ca undeva în procesul ăsta să se ascundă și ceva care să reducă riscul de demență, spune el.
Pe lângă cofeină, cafeaua și ceaiul mai conțin și alte substanțe active, precum polifenolii, care ar putea reduce inflamația și ar putea proteja împotriva declinului cognitiv. Și mai e ceva: cafeaua vine adesea la pachet cu un ritual: stai cu prietenii, vorbești, râzi. Iar socializarea, în sine, e bună pentru creier.
Numai că mai e mult de lucru până să putem spune, negru pe alb, că poți folosi cofeina ca să previi demența.„Ideea că un consum moderat de cofeină îmbunătățește modest funcția cognitivă rămâne nedovedită”, atrage atenția Clifford Segil, neurolog în California.
Cât e prea mult și cât e exact cât trebuie
Aici toți specialiștii bat în același cui: măsura. „Una până la trei cești pe zi pot susține vigilența și, posibil, sănătatea creierului pe termen lung”, spune Limon. Dar prea multă cofeină îți dă peste cap somnul și îți crește nivelul de stres, iar amândouă lucrează, de fapt, împotriva îmbătrânirii sănătoase a creierului. „Ideea e să-ți găsești măsura ta personală, fiind atentă la ce-ți transmite corpul”, adaugă el.
În general, recomandarea este să nu depășești 400 de miligrame de cofeină pe zi, spune Jessica Cording, nutriționistă. Și contează și cum îți bei cafeaua: dacă torni mult zahăr în ea, poți crește inflamația în corp, exact opusul a ceea ce-ți doreai pentru un creier sănătos.
În fond, sfatul se rezumă la ceva simplu și liniștitor: bucură-te de cana ta de cafea, știind că, pe termen lung, s-ar putea să-ți facă bine și minții. Doar nu exagera.
