Se pare că am ajuns la momentul în care, dacă ești o femeie celebră cu un păr recunoscut din prima, mai devreme sau mai târziu îți lansezi propriul brand de îngrijire a părului. Beyoncé a lansat în februarie 2024 Cécred, un brand pe care l-a finanțat singură, la care a lucrat ani buni alături de tricologi și cercetători, pornit din salonul mamei ei, Tina Knowles, unde a măturat părul când era mică. A devenit cea mai mare lansare de haircare de lux din istoria lanțului Ulta. Un an mai târziu, Shakira a venit cu Isima, o linie înrădăcinată în comunitatea latino și în relația ei complicată cu propriile bucle. Iar acum, în galeria asta, o găsim și pe Jennifer Aniston.
Ceea ce, dacă stai să te gândești, are toată logica din lume și nu e prima oară când părul unei vedete devine o poveste în sine, doar că, de data asta, povestea vine la pachet cu un flacon.

„The Rachel” și povestea din spatele numelui
Jennifer Aniston este, evident, actriță și, de asemenea, una de prim rang. Dar, mulțumită unei tunsori care a primit propriul nume, „The Rachel”, după personajul ei din Friends, a devenit și un adevărat simbol al frumuseții părului. Un sfert de secol după ce tunsoarea aceea a făcut furori, la mijlocul anilor ’90, Aniston și-a lansat, în 2021, propriul brand de îngrijire a părului: LolaVie.
Numele are o poveste drăguță. „Lola” e o poreclă pe care i-au dat-o prietenii încă de când s-a mutat prima oară în California și, la un moment dat, așa își botezase și mașina, iar „Vie” înseamnă „viață” în franceză. A vrut să pună cap la cap ideile despre cum să-și trăiască viața și să fie autentică. Pe deasupra, e și fană a piesei clasice „Whatever Lola Wants”, cântată de Sarah Vaughan.
Relația ei cu părul n-a fost mereu una idilică
Aici e partea în care ne regăsim cu toatele, pentru că, deși e considerată o fashion icon, Aniston n-a avut mereu o relație perfectă cu părul ei.
„Am avut mereu foarte mult păr și a fost mereu o provocare pentru mine, din cauza minunatei mele moșteniri grecești”, a povestit ea. Mama ei avea părul creț, așa că spălatul și periatul n-au fost niciodată o treabă ușoară. Și recunoaște o ironie: tocmai părul acela devenit iconic e cel cu care ea, ca oricare dintre noi, se luptă, întrebându-se dacă e „o zi bună de păr” sau „o zi proastă de păr”. Și, spune ea, pe măsură ce înaintezi în vârstă, părul tău se schimbă și el.
Despre statutul de simbol al frumuseții și al stilului părului, a spus simplu că l-a „acceptat”, dar a adăugat că toată lumea are provocările ei, inclusiv ea, în fiecare zi.

Cinci ani, un singur flacon și o obsesie sănătoasă pentru calitate
În septembrie, LolaVie împlinește 5 ani, iar Aniston mărturisește că nici ea nu se aștepta la câtă lume o oprește pe stradă ca să-i spună cât de mult i-a schimbat brandul părul și cât de recunoscători sunt.
Ideea de la care a pornit a fost una pe care o știm și noi din baie: să nu mai fii nevoită să combini 5 produse ca să obții un singur rezultat. „Scoteam o pastă, scoteam un ser, scoteam un ulei de corp. Combin toate produsele astea diferite ca să obțin rezultatul pe care mi-l doream”, a povestit ea. Așa că marea provocare și marea satisfacție au fost să aduni toate acele beneficii într-un singur flacon, cu ingrediente cumsecade, care totuși funcționează.
A vrut, de la bun început, ingrediente naturale, dar eficiente. La început, produsele s-au vândut exclusiv pe site-ul brandului, iar în 2023 au intrat în primul retailer, Ulta Beauty, urmând apoi și în altele. LolaVie a fost gândit alături de cofondatorii Joel Ronkin și Amy Sachs și a stat vreo 5 ani „la copt” înainte să ajungă pe piață.
„Chiar ne-am luat timp cu asta”, spune Sachs. Nu au lansat dintr-un foc 12 sau 15 produse. Au lucrat pe îndelete la fiecare, fără să se grăbească și tocmai de aceea, adaugă ea, răspunsul consumatorilor și al industriei a fost pe măsură.
De ce contează cine e în spatele produsului
Cine ar înțelege mai bine decât Aniston importanța părului și, implicit, a unor produse de calitate?
„Cred că părul e o mare parte din felul în care ne exprimăm și din felul în care ne simțim”, spune ea. Ai o zi bună de păr, ai o zi proastă de păr și, exact de-asta, i s-a părut important să existe o îngrijire făcută cum trebuie, cu produse care fac mai multe lucruri deodată.
Ce mi se pare cel mai simpatic e că nu s-a mulțumit să-și pună doar numele pe o cutie. A ținut ca brandul să fie autentic pentru viața ei, motiv pentru care și-a testat produsele chiar ea, în fața camerei, și le-a pus la încercare și pe iubitul ei, Jim Curtis, și pe buna prietenă și colegă din Friends, Courteney Cox. Viziunea, spune ea, a fost să creeze o platformă prin care să livreze produse curate, pe bază de plante, care totuși chiar funcționează și să dea la o parte cortina, ca să vedem cu toatele ce se ascunde, de fapt, în spatele îngrijirii părului.

Exigentă, în cel mai bun sens
Din poveștile echipei reiese o femeie care nu se mulțumește cu „merge și așa”. Co-fondatorul Ronkin spune că trimite lucrurile înapoi de 20 de ori până când ies cum trebuie, pentru că Jen vrea ca, dacă tot scot ceva pe piață, acel ceva să fie cel mai bun și nu doar din punct de vedere științific, ci chiar bun pentru oamenii care îl folosesc.
Amy Sachs o descrie drept „pretențioasă” în sensul cel mai frumos al cuvântului. Știe exact ce vrea și nu se lasă până nu obține, iar asta, spune Sachs, îi face pe toți mai buni. A adăugat ceva ce mi-a rămas în minte: că Aniston muncește mai mult decât orice vedetă cu care a lucrat vreodată și că ea e, de fapt, motivul pentru care LolaVie e atât de reușită.
Iar Aniston recunoaște că îi place să fie atentă la detalii. Tot ce a făcut în cariera ei, spune, a venit organic: de la produsele pe care le-a folosit ani la rând și în care crede cu adevărat, până la implicarea creativă de la zero. Așa i se pare mult mai satisfăcător.
Există un secret pentru un păr iconic?
Aici o să te dezamăgesc puțin, pentru că răspunsul ei e cinstit: nu, nu există niciun truc magic; e vorba de consecvență. De grijă față de scalp, de a-i da părului ce are nevoie și de a-ți face timp să-l îngrijești, să-l periezi blând, să-l condiționezi cum trebuie și să-i oferi un „sistem de susținere” bun.
Cât despre secretul unui brand de îngrijire care merge, adică, în cuvintele ei, ce anume face lumea să tot revină după mai mult, răspunsul e la fel de lipsit de mister: pentru că e la un preț bun și produsul e grozav.
„Nu e un proiect de umplutură”, spune ea. „E o pasiune.” A recunoscut că a simțit presiunea de a-și ține părul impecabil tot timpul, dar tot ea spune, dezarmant de sincer: „Nu am mereu părul perfect.
„Sincer, părul meu a fost dintotdeauna un ghimpe în coastă”, a mărturisit ea, adăugând că a avut mereu problema asta cu zilele proaste de păr. Când a pornit LolaVie, primul ei client a fost chiar ea. Dar a testat produsele și pe grupul ei de prietene, cu toate tipurile diferite de păr, până a ajuns într-un punct în care rezultatul era, cum spune ea, aproape universal. Ce începuse ca o simplă idee prinsese viață sub ochii ei, iar asta a fost extrem de răsplătitor.
Concluzia ei, după toate zilele proaste de păr, dar și după destule bune, e una în care cred și eu: dacă simți că părul tău arată bine, te simți mai încrezătoare. Iar folosirea constantă a unor produse naturale, pe bază de plante și curate, spune ea, a făcut minuni pentru sănătatea și textura părului ei.

LolaVie tocmai a lansat, pe 22 martie, un nou produs, un spray de protecție termică pentru uscare rapidă (Speed Dry Heat Protectant Spray). Iar dacă vrei un gând cu care să rămâi, e chiar al ei: când părul cooperează, toate celelalte par mai ușor.