Miuccia Prada a transformat interesul pentru artă într-o instituție culturală. Jonathan Anderson colecționează ceramică și fotografie, iar Marc Jacobs a trăit înconjurat de pictură contemporană și de piese importante de design. Pentru Dries Van Noten și Tommy Hilfiger, obiectele alese spun alte povești: despre meșteșug, memorie și puterea imaginilor.

Le cunoaștem prezentările, campaniile și imaginile atent construite ale brandurilor. Știm mai puțin despre lucrările pe care vor să le vadă dimineața, despre artiștii pe care îi urmăresc de ani de zile sau despre obiectele pentru care își reorganizează o cameră.

Printre acești designeri de modă care colecționează artă, gustul personal ia forme foarte diferite. Unii preferă pictura contemporană, alții ceramica, fotografia sau antichitățile. Colecțiile se dezvoltă prin studiu, prietenii, descoperiri și achiziții repetate, iar uneori ajung să schimbe chiar felul în care proprietarii lor lucrează.

Miuccia Prada: o colecționară interesată de ideile din spatele lucrărilor

Miuccia Prada vorbește despre apropierea de artă ca despre un proces de învățare. Într-un interviu pentru Numéro Art, povestea că ea și Patrizio Bertelli au început prin lecturi, întâlniri cu artiști și călătorii. Au mers la Marfa și în deșertul din New Mexico pentru a vedea The Lightning Field, lucrarea de land art a lui Walter De Maria. Din aceste experiențe, explica ea, a rămas mai ales posibilitatea de a înțelege moduri diferite de gândire.

Preferințele Miucciei Prada și ale lui Bertelli au inclus artiști precum Damien Hirst, Carsten Höller și Anish Kapoor, dar și nume esențiale ale artei italiene, precum Lucio Fontana și Alberto Burri. Se conturează astfel o colecție deschisă experimentului, în care materialul, spațiul și percepția au un rol important.

De la interes personal la Fondazione Prada

În 1993, cei doi au fondat instituția culturală Fondazione Prada. Istoria sa cuprinde proiecte dedicate lui Anish Kapoor în 1995, Louise Bourgeois și Dan Flavin în 1997, Walter De Maria în 1999 și Carsten Höller în 2000. Aceste colaborări arată continuitatea implicării lor și interesul pentru practici artistice foarte diferite.

Fundația își formulează misiunea în jurul rolului pe care arta și studiul îl pot avea în înțelegerea lumii contemporane. În această perspectivă, o instituție culturală trebuie să ofere contexte pentru întâlnirea cu idei, inclusiv cu unele care cer răbdare sau provoacă dezacord.

În același interviu pentru Numéro art, Miuccia Prada insista asupra interesului său pentru ideile artiștilor, oamenilor de știință și regizorilor. Tot acolo își delimita identitatea profesională: se considera designer de modă, chiar dacă arta ocupa un loc central în viața ei. Această precizare face relația mai interesantă. Apropierea dintre domenii îi permite să învețe, fără să pretindă că ele sunt interschimbabile.

Privită prin această lentilă, colecționarea devine o formă de educație continuă. Lucrările contează prin ceea ce o determină să observe și să întrebe, iar fundația extinde această experiență către public.

Jonathan Anderson: ceramică, fotografie și conversații între epoci

Pentru a înțelege felul în care colecționează Jonathan Anderson, merită început cu o asociere pe care el însuși a descris-o: în casa sa, lucrări ale artistei contemporane Magali Reus se aflau alături de fotografii realizate de George Platt Lynes în anii 1940. Îl interesa tensiunea dintre obiecte, felul în care lucrări provenite din epoci diferite puteau începe o conversație.

În interviul acordat Sotheby’s în 2017, Anderson explica și originea interesului pentru ceramică: bunicul său era pasionat de ceramica britanică. Propria colecție ajunsese să includă lucrări de Lucie Rie și John Ward, alături de creații ale ceramistei irlandeze Sara Flynn. Fotografia lui Lionel Wendt reprezenta o altă direcție importantă.

Anderson este atent și la diferențele dintre artiștii care lucrează în același mediu. Într-o conversație cu PIN–UP, distingea între caracterul sculptural al ceramicii Sarei Flynn, felul în care vasele lui Jennifer Lee evocă un mediu și relația cu corpul pe care o vede în lucrările Magdalenei Odundo. Tot acolo povestea că descoperise creațiile lui Flynn în Cork, cu ocazia nunții fratelui său. Un episod de familie ajunge astfel să facă parte din istoria unei colecții.

Cum ajunge privirea colecționarului într-un muzeu

În 2017, expoziția Disobedient Bodies, curatoriată de Anderson la The Hepworth Wakefield, a transformat aceste preocupări într-un proiect public. Tema era reprezentarea corpului în artă, modă și design. Selecția reunea sculpturi, piese vestimentare și obiecte de meșteșug, urmărind felul în care forma umană fusese reinterpretată în secolele XX și XXI.

Punctul de plecare îl reprezentau lucrări timpurii ale Barbarei Hepworth și ale lui Henry Moore. Anderson era atras de caracterul radical al acestor reprezentări ale corpului, o preocupare relevantă și pentru un designer care lucrează cu silueta, volumul și convențiile vestimentare.

Relația dintre colecție și creație apare și în colaborarea cu Wedgwood. Proiectul a inclus modele de cești și farfurioare concepute de Lucie Rie, rămase anterior neproduse, precum și căni inspirate de piese grecești din colecția personală a designerului. În acest caz, traseul poate fi urmărit concret: un obiect păstrat și studiat devine sursă pentru o nouă serie de obiecte.

Pasiunea lui Anderson arată cât de mult poate oferi un mediu precum ceramica unui creator de modă. Conturul, proporția și suprafața sunt probleme comune, chiar dacă materialele și funcțiile diferă. O colecție îi permite să le examineze din mai multe direcții.

Marc Jacobs: artiști, prietenii și o casă construită în timp

Marc Jacobs descria începuturile colecționării într-un limbaj direct: cumpăra instinctiv lucruri pe care le iubea. Apoi, pe măsură ce îi cunoștea pe artiști, interesul pentru munca lor creștea. În această poveste, achiziția și relația personală se alimentau reciproc.

Colecția prezentată de Sotheby’s începând din 2019 oferă exemple concrete. Printre lucrări se aflau She Gets Angry at Him și Broken Glass de Ed Ruscha, Helena de John Currin, Etruscan Paella de Urs Fischer și Mary Calling up a Storm de Karen Kilimnik. Sunt titluri care conturează un interes mai larg decât o singură școală sau o singură generație de artiști.

Arta era însoțită de o selecție importantă de design european din secolul XX. Piese de François-Xavier Lalanne, Alberto și Diego Giacometti, Jean-Michel Frank și Jean Dunand făceau parte din mediul său domestic. Comunicatul licitației vorbea despre peste 150 de lucrări de artă și design cu care Jacobs trăise în casa din New York, adunate de-a lungul a aproximativ două decenii.

Această combinație ajută la înțelegerea colecționarului. Alegerea unui tablou și alegerea unei mese presupun întrebări diferite, dar într-o casă ele ajung să se influențeze. Lucrările sunt văzute în trecere, în lumină schimbătoare, printre obiecte folosite. Colecția se formează și prin această conviețuire.

Dries Van Noten: plăcerea descoperirii și respectul pentru meșteșug

În seria video Life of Objects, BRAFA a intrat în casa lui Dries Van Noten și a lui Patrick Vangheluwe pornind de la două sculpturi din bronz: Mercur și Apollo, achiziționate de la Desmet Fine Art. Alegerea unor asemenea obiecte oferă un punct de plecare precis pentru înțelegerea interesului lor pentru colecționare.

Artsy descrie o colecție deschisă antichităților și descoperirilor făcute la licitații sau în călătorii. Această diversitate se regăsește și în sursele artistice care au alimentat creațiile vestimentare ale lui Van Noten: de la Victor Vasarely și Mark Rothko la Francis Bacon și Elizabeth Peyton. Sunt repere care sugerează interesul pentru culoare, atmosferă și combinații vizuale fără o singură regulă dominantă.

Pentru un asemenea colecționar, descoperirea contează și prin posibilitățile de asociere. O piesă veche poate introduce într-o cameră o scară, un material sau o prezență pe care obiectele recente nu o oferă. Colecția capătă coerență prin ochiul celui care alege și așază.

Un palat venețian pentru artă, modă și obiecte

În 2026, această preocupare a dobândit o dimensiune publică prin Fondazione Dries Van Noten, la Palazzo Pisani Moretta, pe Canal Grande. Instituția propune întâlniri între artă, design, modă și alte domenii creative, cu un accent pronunțat pe meșteșug.

Expoziția inaugurală, The Only True Protest Is Beauty, deschisă la 25 aprilie 2026 și curatoriată de Van Noten împreună cu Geert Bruloot, a reunit peste 200 de lucrări în 20 de încăperi. Selecția include modă, bijuterii, fotografie, sticlă, ceramică și design de colecție, puse în relație cu arhitectura istorică a palatului.

Un detaliu relevant este prezența a peste 20 de materiale video despre realizarea lucrărilor. Vizitatorul poate descoperi procese, gesturi și explicații ale creatorilor, pe lângă obiectele finite. Atenția se mută astfel și asupra timpului, a încercărilor și a priceperii necesare pentru a produce o piesă.

Expoziția nu trebuie confundată cu inventarul colecției private a designerului. Ea arată, în schimb, cum se poate extinde gustul unui colecționar într-o selecție curatorială: prin invitații, împrumuturi și întâlniri între obiecte care nu ar fi ajuns altfel în aceeași încăpere.

În cazul lui Van Noten, această trecere păstrează interesul pentru material și pentru munca manuală. Frumusețea unui obiect devine mai bogată atunci când începi să înțelegi cum a fost făcut.

Tommy Hilfiger: Warhol, Basquiat și memoria unui New York creativ

Pentru Tommy Hilfiger, apropierea de artă are și caracterul unei amintiri personale. Într-un interviu acordat Sotheby’s în 2017, designerul povestea despre întâlnirile cu Andy Warhol și despre un New York în care moda, muzica și arta împărțeau aceleași restaurante, cluburi și cercuri sociale.

Îl interesa la Warhol capacitatea de a aduce împreună celebrități și oameni din medii diferite. Hilfiger rezuma această fascinație prin acronimul FAME: fashion, art, music, entertainment. Era o formulă pentru lumea culturală în care se mișca și pentru felul în care înțelegea influența imaginilor.

Colecția lui a inclus Sweet Pungent și New Flame, lucrări realizate în colaborare de Warhol și Jean-Michel Basquiat în 1984–1985. În același interviu, Hilfiger explica faptul că amenajarea casei sale din Miami, realizată împreună cu Martyn Lawrence Bullard, fusese gândită în jurul artei. Aceste lucrări participau, așadar, la organizarea întregului interior.

Este un detaliu care spune mai mult decât o listă de artiști celebri. Când o casă este proiectată în jurul lucrărilor, dimensiunea lor, culorile și poziționarea devin puncte de plecare pentru celelalte alegeri. Colecția influențează concret felul în care locuiești.

Ce ne spun aceste colecții despre creatorii lor

Privite împreună, cele cinci povești arată cât de diferite pot fi motivațiile din spatele unei colecții. La Miuccia Prada, întâlnirea cu arta implică studiu și construirea unei instituții. La Jonathan Anderson, obiectele sunt apropiate pentru a observa relații între forme și epoci. Marc Jacobs vorbește despre instinct și despre artiștii pe care a ajuns să îi cunoască. Dries Van Noten acordă atenție meșteșugului și asocierilor, iar Tommy Hilfiger păstrează prin artă legătura cu o cultură la care a participat.

Aceste diferențe fac colecțiile relevante pentru înțelegerea modei. Ele arată ce se întâmplă înaintea unei referințe vizibile pe podium: ani de privit, de ales, de comparat și de trăit alături de obiecte. Influența poate apărea într-un volum, într-o combinație cromatică sau în disponibilitatea de a colabora cu un artist. Alteori, rămâne în spațiul privat.

O colecție personală nu explică integral un designer. Ne permite însă să îl vedem într-un rol mai puțin expus: acela de privitor. Înainte de a decide ce va arăta lumii, el alege la ce merită să se uite mai mult.